Carmen Dimulescu

Avocat definitiv, membru al Baroului Vâlcea.
“Moderatorul” echipei când este vorba despre diferende și litigii de natură bancară, fiscală sau administrativă.
Este avocatul echipei specializat în drept fiscal, financiar și bancar care găsește soluții, comunică, negociază și, când e nevoie, se luptă în instanță cu instituțiile cărora de obicei trebuie să le dai bani (instituții financiare nonbancare, bănci, finanțe și taxe locale).
Se ocupă în același timp de redactarea și conceperea contractelor de orice natură pe care vrei să le începi, să le modific sau să le închei.
Într-un stat normal, relația dintre cetățean și organele fiscale/instituțiile bancare se desfășoară în condiții de egalitate a părților.
Din păcate, știm cu toții că atât Fiscul, Taxele Locale, cât și băncile și instituțiile de creditare se plasează încă de la început pe poziții de forță, fapt care generează atât intimidarea cetățenilor cât și un puternic sentiment de frustrare.
De obicei te trezești în ipostaza de a fi executat silit și apoi, în cel mai bun caz, să ți se spună ce reprezintă repsectiva datorie.
Rolul nostru în acest segment este în primul rând să stopăm plățile nedatorate sau abuzive și în același timp să determinăm instituțiile menționate mai sus să ne trateze clienții ca pe niște parteneri contractuali egali în drepturi.